Este responsabilitatea părinților să aibă grijă de copilul lor și să asigure siguranța acestuia. Dar uneori ei „merg prea departe”. Dragostea și grija se transformă în control total. Relațiile toxice sunt rele pentru toată lumea – copii, mame, tați. În acest articol vom vorbi despre supraprotecția copilului – cauzele, consecințele și corectare.
Supraprotecția ca stil parental
Îngrijirea excesivă se mai numește și hiperprotecție. O astfel de atitudine față de bebeluș în primii ani de viață este de înțeles: este încă neajutorat, nu își dă seama de pericole.
Supraprotecția parentală începe acolo unde tatăl și mama nu schimbă stilul de creștere și interacțiunea cu copilul pe măsură ce acesta crește. Ei încă îl consideră un bebeluș nechibzuit și neajutorat, incapabil de propria părere, de independență. Consecințele unei astfel de atitudini sunt triste.
Manifestări de supraprotecție în familie
Copilul este înconjurat de îngrijire și atenție sporite. Oricare dintre dorințele lui sunt imediat împlinite. Nu are timp să realizeze ceea ce își dorește singur – totul este făcut pentru el. Ei încearcă să-l protejeze de pericole – potențiale și imaginare. Acest lucru duce la faptul că copilul nu poate evalua situația și gradul de pericol, nu știe cum să se comporte în astfel de situații și cum să le evite.
Părinții – în special mamele – „leagă” copiii de sentimentele lor, îi obligă să acționeze într-un mod convenabil părinților. Mamele flegmatice, necomunicabile au tendința de a sta cu copiii tot timpul – în special cu fiicele lor. Ca urmare, cercul de comunicare se restrânge la o singură persoană – mamele – sau se limitează la membrii familiei. Adesea, acest lucru se realizează prin manipulare și formarea vinovăției.
De asemenea, copii nu rezolvă singuri situațiile problematice. Părinții le oferă soluții sau decid pentru el – adesea fără știrea și participarea copilului. Nu contează dacă urmașii sunt capabili să rezolve problema sau nu. Într-o situație dificilă, copilul nu își poate aduna gândurile, nu își poate mobiliza forța pentru a o rezolva. El dezvoltă „neputință învățată” – nici măcar nu încearcă să găsească o cale de ieșire, ci așteaptă ajutorul de la mama, tata.
Motive pentru supraprotecția copilului
Motivul de bază este anxietatea crescută a părinților sau a unuia dintre ei. Această condiție se datorează mai multor motive:
- Frica pentru copil. Sănătate precară, sarcina întârziată și dificilă, probleme de sănătate la un frate sau o soră mai mare, etc. În centrul motivului supraprotecției parentale este o iubire atotcuprinzătoare pentru copil;
- Experiența personală din copilărie. Tata sau mama au crescut într-o familie incompletă, au experimentat o lipsă de atenție din partea părinților, vor să-și înconjoare copilul cu dragoste și grijă, de care ei înșiși erau lipsiți;
- Ambiţie. Dorința de a arăta ca niște părinți și familie exemplară;
- Compensație pentru eșecurile tale. Părinții își transferă dorințele și scopurile neîmplinite descendenților. Gândul – Adulții știu ce este mai bine;
- Tată sau mamă autoritar. Părintele este sigur: există o părere corectă – a lui. Încercările copilului de a-și exprima părerea, de a o face singur, sunt luate cu ușurință, cu batjocură. Nu are experiență – trebuie să-și asculte bătrânii.
- Frica de singurătate. Experiența este caracteristică mamelor. Femeia se teme de apropierea bătrâneții și de ziua în care copilul adult își va crea propria familie și va părăsi casa părintească. Mama încearcă să țină copilul cât mai mult timp dependentă de ea, în copilărie.
Indiferent de motiv, supraprotecția dăunează tuturor: fiicei sau fiului mare, relația lui cu părinții săi. Există două opțiuni pentru desfășurarea evenimentelor: un adult neadaptat la viață va rămâne „sub aripa” mamei și a tatălui său sau se va „elibera” în curând.
Tip demonstrativ de supraprotecție
În centrul educației se află dorința de a trezi admirația celorlalți – talent, bune maniere, abilități, învățare cu succes a copilului. Părinții sunt obsedați de publicitate.
Acest tip de tutelă se întâlnește în familiile monoparentale sau la femeile ambițioase, dominatoare, cu trăsături isterice. Ele tânjesc la recunoaștere, iar urmașii este modalitatea de a o obține. Mama trăiește după realizările copilului: concentrează atenția asupra lor, le evidențiază, formează imaginea unui geniu, o „stea” pentru ea. Pentru o mamă, fiica ei, fiul ei este ideal, trăiește pentru el și realizările lui. Greșelile, înfrângerile sunt ascunse și nu sunt iertate – astfel de femei depind de opiniile celorlalți.
Semne ale hiperprotecției
- Iubire oarbă. Manifestat prin grija excesiva, atentie, admiratie.
- Copilul este Dumnezeu. Capriciile lui sunt satisfăcute, adorate, considerate unice.
- Protecţie. Părinților le este frică să nu se întâmple ceva îngrozitor cu copilul și-l conduce de mână pentru a evita pericolele.
- Aproape în lesă. Tata și mama creează condiții sau cer ca fiica și fiul lor să fie mereu acolo.
- Control total. Ei verifică corespondența pe telefon sau rețelele sociale, îi verifică buzunarele – indiferent de vârsta copilului.
- Faci alegerea pentru copii. Începând cu alegerea blugilor din magazin și terminând cu prietenii. Este interzis să fii prieten cu băieții care nu i-au plăcut tatălui sau mamei.
- Devalorizează societatea. Copilul este convins că familia îl iubește cu adevărat, că aici este în siguranță, iar lumea din afara casei este rea și ostilă. În acest caz, fiul, fiica pot avea 20 de ani.
Un alt semn indirect de supraprotecție este lipsa de inițiativă, indiferența și stima de sine inadecvată a unei persoane.
La ce duce supraprotecția?
Are o serie de consecințe negative și afectează toate domeniile vieții:
- Socializare. Adaptarea în societate încetinește, este mai dificil să stabilești contacte cu semenii. Copiii au o încălcare a abilităților de comunicare;
- Calități personale. Îți admiri fiul și îi faci capriciile – riscă să devină narcisist și egocentric, faci totul pentru fiica ta – vei ridica o personalitate infantilă care nu va lua o decizie fără tine nici măcar la 50 de ani;
- Stimă de sine. Ca urmare a supraprotecției, copiii dezvoltă o stimă de sine inadecvată – subestimată sau supraestimată. În primul caz, nu sunt încrezători în sine, neputincioși, le lipsesc motivația și aspirațiile. În al doilea, ei se consideră cei mai buni, străluciți, în așteptarea recunoașterii – problemele încep atunci când nu primesc de la alții ceea ce au primit de la cei dragi;
- Formarea tipului de personalitate. Acești copii sunt anxioși. Această stare le este transmisă de rude. Nu își asumă riscuri, le este frică de tot, sunt nervoși, cedează în fața dificultăților. Acest lucru nu este tipic pentru copii;
- Dependența de rude. Copiii aflați în îngrijire cresc pentru a deveni adulți neputincioși, dependenți. Depind de părinți;
- Cercul social restrâns. Nu toți copiii își întemeiază propriile familii ca adulți. Pentru mulți, cercul social este limitat la tată și mamă. În cel mai bun caz, câțiva prieteni care au fost aprobați de rude;
- Dezorientare la vârsta adultă. Nu știe să se comporte în situații dificile, non-standard, nu se poate realiza.
Comportamentul vorbește despre imaturitatea personală. Oamenii adulți nu își pot găsi chemarea, nu pot construi relații de familie armonioase, mama și tatăl în vârstă îi scot din necaz, nu pot termina ceea ce au început. Ei cred că toată lumea le datorează, dau vina pe toată lumea, cu excepția lor, pentru eșecurile lor. Aceștia sunt oameni slabi și neputincioși.
Cum corectezi acest comporatment?
Controlează-te și comportamentul față de copilul tău. Lasă-i să facă propriile alegeri – ce să mănânce, ce să poarte, unde să meargă, ce jucărie să cumpere, cu cine să fie prieten. Încurajează inițiativa. Începe simplu: oferă-i copilului posibilitatea să aleagă cu ce să se joace el însuși – cu ceea ce își dorește mai mult, dă dreptul elevului să aleagă materia la care va începe să-și facă temele. Acceptă alegerea copilului și laudă-l.
Oferă mai multă libertate. Încredere. Analizează: ce poți și ce nu vei controla de acum înainte. Luați în considerare vârsta.
Interesează-te de opinia sa. Discută cu copilul interesele, dorințele, sarcinile lui. Răspunde la întrebările lui.
Nu te implica. Fiul se descurcă singur și nu cere ajutor? Nu ajuta. El va cere ajutor – nu refuza, dar nu rezolva pentru el.
Lasă copilul să facă greșeli și să învețe. Aceasta este experiența lui. Nu o va obține fără greșeli: fără genunchi zgâriați nu vei învăța să mergi, fără litere strâmbe și bastoane – să scrii, fără terci pe pereți – să mânuiești o lingură.
Respect. Fără pedepse sau insulte. Vorbește la egal. Explică, fii răbdător, amabil și persistent. Acest lucru se aplică rudelor autoritare.
Dă-i timp privat. Nu trebuie să fii în mod constant prin preajmă și să organizezi timpul liber al copilului – lasă-l să fie singur cu el însuși.
Cultivează independența în copil. Nu-i mai fă toate capriciile. Nu este necesar să răsfățați un copil pentru a-și câștiga dragostea. Lăudați, încurajați – pentru cauză. Nu te entuziasma fără motiv.
Ai grijă de tine. Îți îmbraci fiica în cele mai bune haine și porți tu însuți lucruri vechi? Schimbă prioritățile: cumpără-ți o rochie nouă, de exemplu. Tot ce este mai bun pentru copii nu este setarea cea mai corectă.
Acționați treptat. Schimbați tactica de comportament în mod sistematic și lent. Această abordare va da rezultate excelente.
Contactează un psiholog. Nu te poți schimba? Nu știi de unde să începi? Ești îngrijorată că nu va funcționa? Contactează un psiholog, specialistul va ajuta la eliminarea consecințelor supraprotecției și la construirea unei noi relații cu bebelușul.