Sarcina este perioada pe care femeia o experimentează din momentul în care ovulul este fertilizat, până în momentul nașterii.
Copilașul, în primele sale săptămâni de dezvoltare poartă denumirea de embrion, urmând ca ulterior să câștige statutul de fetus. Ulterior, după naștere, este considerat bebeluș până când atinge vârsta de un anișor, după care își dobândește titlul de copil. Sarcina poate să susțină mai multe gestații, cum ar fi în cazul gemenilor sau tripleților, însă astfel de cazuri nu sunt atât de des întâlnite.
În teorie, momentul nașterii are loc în săptămâna 40, însă, în realitate, femeia poate să intre în travaliu oricând după 38 de săptămâni. Cu alte cuvinte, ca răspuns la întrebarea „câte săptămâni are o sarcină”, ar putea fi atât 38, cât și 40. Există și cazuri rare în care nașterea are loc în săptămâna 33 de sarcină, fiind considerată prematură. Citește mai departe și află tot ce trebuie să știi despre sarcina pe săptămâni, dar și cu ce schimbări te vei confrunta.
7 lucruri pe care trebuie să le știi despre sarcina pe săptămâni
1. Primul trimestru și riscurile sale
Primul trimestru, care este constituit din săptămânile 0-12, este considerat a fi cel mai mult expus riscului de pierdere a copilului. Unul dintre factorii care influențează apariția unui astfel de fenomen este redat de starea de sănătate a mamei. Astfel, dacă suferă de diabet, hipertensiune arterială, afecțiuni renale, boli autoimune, este mult mai predispusă la avortul spontan decât o mamă care nu suferă de aceste tulburări.
Metoda prin care tragicul eveniment poate fi evitat constă în abordarea unui stil de viață sănătos. De asemenea, vizitele regulate la cabinetul medicului specialist nu trebuie să fie omise sub nicio formă, mai ales pentru a te informa corespunzător cu privire la fiecare etapă de dezvoltare a sarcinii pe săptămâni și luni. Contorizarea sarcinii pe săptămâni și trimestre sau luni te va ajuta să deții un control mai mare asupra dezvoltării copilașului tău.
2. Efectuează întotdeauna analizele necesare
Un alt aspect de care trebuie să te asiguri că ții cont atunci când afli că ești însărcinată constă chiar în efectuarea analizelor necesare pe care ți le indică medicul specialist. Astfel, acesta va reuși să vadă dacă bebelușul tău se dezvoltă într-un mediu favorabil și dacă este sănătos. De asemenea, tot prin intermediul investigațiilor, ecografiilor se identifică și poziția fătului pe săptămâni, ceea ce poate avea un grad ridicat de influență asupra momentului nașterii.
3. Renunță complet la ideea de a consuma alcool, chiar și în cantități mici
Chiar dacă ai fi tentată să consumi un pahar de vin sau o băutură cu o concentrație mică de alcool, medicii spun că trebuie să stai departe de un astfel de obicei cât timp ești însărcinată, pentru că îl poate afecta în mod direct pe copilașul tău. În caz contrar, există riscul să se confrunte cu supraponderabilitate încă de mic sau să aibă sindromul alcoolic fetal, care se traduce prin anomalii anatomice și funcționale.
4. Simptomele pe care o să le manifești la început
Dacă și tu te întrebi ce simți când se fixează sarcina, trebuie să știi că simptomele nu vor fi evidente încă de la început. Cu toate acestea, este posibil să te confrunți cu senzații de oboseală, amețeli, dureri în regiunea abdominală, sensibilitate în zona sânilor și, în unele cazuri, încep și senzațiile de greață.
5. Informează-te constant
Mai ales dacă te afli la prima sarcină, este important să culegi informații noi în mod constant pentru a ști cum să abordezi sarcina pe săptămâni și pentru a înțelege procesul de evoluție a bebelușului. De asemenea, prin intermediul motoarelor de căutare, poți insera cuvintele cheie „sarcina pe săptămâni poze” sau „sarcina pe săptămâni video” pentru a vedea cum experimentează și alte mămici această perioadă. Nu numai că nu te vei simți singură, dar te vei și regăsi în unele situații.
6. Nu consuma medicamente după ureche
Din păcate, multe persoane sunt tentate să folosească anumite medicamente din auzite, fără să primească o indicație clară de la medicul specialist. Acest lucru este complet interzis pentru femeile însărcinate, existând riscul să dezvolte afecțiuni atât ele, cât și copilașii lor.
7. Zahărul este inamicul tău
Ai crede că un cubuleț sau pliculeț de zahăr în ceașca de cafea nu va face rău nimănui, însă atât zahărul, cât și cafeaua sunt strict interzise în sarcină. Cu toate că te poți confrunta cu pofte greu de stăpânit, medicii recomandă să ții la distanță astfel de alimente care îi pot cauza în timp bebelușului. De asemenea, pentru că factorul negativ este cafeina, renunță pe întreaga perioadă a sarcinii și la ceaiul negru.
Fiecare sarcină vine la pachet cu provocările ei, fiind o perioadă în care mămica reușește să creeze o legătură solidă cu bebelușul care prinde viață și rădăcini în interiorul său. Dacă și tu te afli la prima sarcină și nu știi exact ce schimbări ar trebui să faci, ține cont de indicațiile menționate anterior în articol.
Aflati mai multe despre sarcina pe saptamani sau despre alte aspecte ale acesteia, accesand blogul portalului www.kid.ro, unde veti gasi informatii detaliate si actualizate despre toate etapele sarcinii, precum si sfaturi practice pentru o sarcina sanatoasa si o experienta placuta.