Minciunile adolescentului tau – cum le previi

Nevoia de libertate si intimitate ii determina deseori pe adolescenti sa minta aproape in legatura cu orice, chiar daca este vorba, adesea, despre lucruri nevinovate. Cu toate acestea, lucrurile iti pot scapa de sub control, mai ales atunci cand copilul tau se afla sub influenta unui anturaj nefavorabil. minciunile adolescentului

Printre primele semne care trebuie sa iti dea de inteles ca adolescentul tau te minte, sunt cateva dintre cele mai utilizate fraze prin care acestia incearca sa iti ascunda diverse lucruri: “Am uitat”, “Nu stiam ca vorbesti serios”, “Nu credeam ca o sa te superi”, “Nu a fost vina mea”, “A fost un accident”.

Cu toate ca adolescentul va gasi oportunitati pentru a te minti, este important sa ii explici faptul ca minciunile il pot costa destul de mult, atunci cand este vorba despre lucruri mai serioase, ca probleme in anturaj, prieteni, situatia scolara etc.

Iata cateva lucruri pe care poti sa le faci pentru a preveni minciunile adolescentului:

Explica-i riscurile

Explica-i adolescentului tau ca, mai devreme sau mai tarziu, orice minciuna va iesi la suprafata si il poate costa destul de mult. In primul rand, minciunile ii ranesc pe cei din jur, fie ca este vorba despre familie sau prieteni. Se risipeste increderea persoanelor respective in el care mai tarziu va fi foarte greu de recuperat, daca inca va fi posibil.

O minciuna implica o alta si o alta minciuna, pina cand sirul va fi atit de lung incit adevarul se va afla. Minciunile il pot determina sa piarda controlul asupra situatiei – va trebui sa fie mereu atent la ceea ce spune sau cum se comporta, pentru a nu se da de gol. Mai mult, lucrurile pe care le ascunde de tine ii pot aduce mai tarziu probleme pe care, datorita lipsei de experienta, nu va sti cum sa le rezolve.

Citeste si...
Fiica a devenit neascultatoare si nepoliticoasa. Ce sa fac?

Incearca sa gasesti un moment potrivit in care sa aduci toate acestea in discutie. Adopta un ton prietenos si nu incepe cu acuze, ci ofera-i sfaturi de care sa tina cont mai tarziu.

Minciunile adolescentului tau

Fii flexibila

Adolescentul are nevoie de libertate si va face tot posibilul pentru a obtine lucrurile pe care si le doreste. Desi nu prea iti place faptul ca adolescentul tau vrea sa iasa in oras pana la ore tarzii, sa iasa prin cluburi sau sa plece la munte cu prietenii, daca alegi strict sa-i interzici toate acestea, atunci sunt sanse mari sa te minta si sa-si faca de cap.

Asta nu inseamna insa ca trebuie sa-l lasi liber sa faca ce vrea, orice se poate negocia. Incercati sa gasiti un compromis pentru dorintele sale, astfel incat impreuna sa simtiti ca ati castigat ceva din situatia respectiva.

Respecta opinia adolescentului

Adolescentul tau iti cere in mod constant sa nu il mai tratezi ca pe un copil; incearca sa ii respecti punctul de vedere si sa-l asculti in mod eficient. Acorda-i respectul pe care il merita, chiar daca in cele din urma vor exista si lucruri pe care i le vei refuza.

Apeleaza la logica si explica-i rationamentul deciziilor tale, pentru a castiga credibilitate in fata acestuia. De asemenea, ofera-i posibilitatea de a aduce propriile argumente; ia decizii in favoarea adolescentului, daca rationamentul pe care ti l-a adus a reusit sa te convinga.

Nu in ultimul rand, nu uita sa ii arati acestuia faptul ca beneficiaza de increderea ta, mai ales daca adolescentul a avut pana atunci un comportament iresponsabil.

Citeste si...
Stima de sine la adolescenti - ajuta-ti copilul

Lasa-l sa-ti castige increderea

Orice lucru maret se face cu pasi mici; explica-i adolescentului ca increderea ta trebuie castigata. Ofera-i responsabilitati si observa cum se comporta in diferite situatii. De asemenea, poti vedea daca intr-adevar asculta de compromisurile stabilite intre voi sau de regulile impuse de tine.

De exemplu, daca vrea sa iasa in oras, stabiliti o ora la care ar trebui sa se intoarca. Responsabilitatea sa este sa respecte acea ora, in caz contrar, va pierde din increderea ta si din libertatea pe care incerci sa i-o acorzi. Cu cat incepe sa iti castige increderea, cu atit ii poti oferi responsabilitati si libertate pe masura. minciunile adolescentului