Primul trimestru de sarcina inseamna primele trei luni de sarcina, sau mai exact perioada intre prima saptamina de sarcina si cea de a 13-a saptamana.
Primul trimestru este considerat cel mai dificil, pe de o parte pentru ca schimbarile hormonale care se petrec, parte a procesului care sustine si intretine sarcina sunt radicale, importante si le resimti din plin.
Schimbarile din primul trimestru de sarcina
In primele zile, adica in primele doua saptamini, este putin probabil sa simti ceva, dar cu toate acestea shimbarile sunt enorme. Exista femei care simt ca sunt insarcinate in primele zile, dar de regula acesta este avantajul femeilor care se afla la a doua sarcina.
Definitorie este senzatia de oboseala, inexplicabila. Obosesti din orice, iti este foarte somn si in cea de a treia saptamina isi fac aparitia greturile si uneori, senzatiile de ameteala. Un alt simptom prezent este tumefierea sanilor. De cele mai multe ori este un semn pe care femeile nu-l iau in seama, pentru ca este un simptom caracteristic sindromului premenstrual.
Un alt indiciu, este o oarecare senzatie de balonare, si tendinta de a acumula lichide. Totul este normal si face parte din primul „atac” al hormonilor de sarcina, pe care organismul tau ii produce din belsug si care au rolul de a sustine sarcina, in primele saptamini, in paralel cu procesul de embriogeneza.
In conditiile in care cele mai fine detalii ale viitorului copil se formeaza in primele doua luni de sarcina este vital ca viitoarea mama sa adopte citeva masuri suplimentare de protectie, din prima clipa cind banuieste ca este insarcinata.
Cele mai bune masuri de protectie in primul trimestru sunt urmatoarele:
- Evita alcoolul, limiteaza consumul de cafea la cel mult doua cesti pe zi.
- Evita excesul de cafeina si ia in calcul si ciocolata (un baton de ciocolata de 50 de grame contine in jur de 25 miligrame de cafeina, in timp ce 50 de grame de ciocolata neagra are 50 de miligrame).
- Consuma oua fierte tare si carne bine fiarta. Evita brinzeturile moi, ca sa eviti riscul contaminarii cu toxoplasmoza, suplimenteaza aportul de proteine, legume uscate, cereale integrale, legume verzi si fructe.
O atentie speciala acorda exercitiilor fizice regulate. Daca faci miscare in mod constant o sa-ti fie usor, daca nu primul trimestru de sarcina nu este cel mai indicat moment pentru sport de performanta, dar plimbarile, alergarea usoara si inotul sunt recomandate si bine venite.
Asculta ce iti cere organismul. Starea de somnolenta este unul din simptomele care insotesc primul trimestru de sarcina, si nu trebuie sa faci nimic impotriva acestei dorinte. Dormi, pentru ca nivelul ridicat de hormoni si mai ales dezechilibrele hormonale specifice perioadei intretin aceasta stare, care are rolul de a favoriza si sustine dezvoltarea sarcinii. In timpul somnului vascularizarea uterului creste la nivelul maxim.
Citeste si: Toxicoza in timpul sarcinii!
[…] sunt unele din cele mai comune simptome ale unei sarcini. De obicei ea dispare in cel de-al doilea trimestru sau se poate accentua. Aceste lucruri se intampla pentru ca sanii isi schimba forma si se pregatesc […]
[…] USG Precoce de Sarcina […]
[…] Daca apare sarcina […]