Infectiile urinare: Cauze si Tratament

Stim ca infectiile respiratorii sau infectiile din sfera ORL sunt mai raspandite in sezonul rece. Ce se intampla insa in cazul infectiilor urinare? Respecta si ele un grafic anual, influentat de temperaturile scazute sau exista alti factori care trebuie luati in considerare? Sunt determinate cu precadere de virusuri, ca infectiile respiratorii sau prezinta mai ales o etiologie bacteriana?

Nu sunt intrebari lipsite de importanta. Se apreciaza ca 10% dintre barbati si 40% dintre femei fac cel putin o data in viata o infectie urinara. Dintre acestea din urma, 20% au nesansa sa repete un astfel de episod, uneori chiar de mai multe ori pe an. Infectiile sunt dureroase, deranjante, sacaitoare si uneori (mai ales in cazul unor categorii expuse la factori de risc) chiar periculoase.

Infectiile urinare la femei, la barbati

Pana la 50 de ani sunt in mod cert mai raspandite in cazul femeilor. Daca apar infectii repetate la barbatii aflati in acest interval de varsta, se presupune ca exista un factor ocult care le intretine (de exemplu, o anomalie anatomica, un obstacol reprezentat de un calcul sau o prostata marita).

Sistemul urinar, care are rolul de a elimina rezidurile prin urina, este format din cei doi rinichi, uretere (tuburile care transporta urina de la rinichi in vezica urinara), vezica urinara si uretra (conduct care transporta urina de la vezica in exterior). Infectiile cailor urinare inferioare includ uretritele (infectiile uretrei) si cistitele (infectiile vezicii urinare). Uretritele sunt mai frecvente la barbati, iar cistitele foarte des intalnite la femei.

Infectiile tractului urinar superior intereseaza rinichiul si sunt cunoscute sub denumirea de pielonefrite. Infectiile urinare sunt, de obicei, bacteriene, rar fungice sau virale. In cele mai multe cazuri ele sunt produse de o bacterie care se gaseste in mod obisnuit in colon: E. Coli. Aceasta se gaseste din abundenta in jurul anusului si zona perineala (intre anus si organele genitale), de unde poate ajunge in uretra si de aici mai departe in vezica urinara.

Infectiile tractului superior se produc fie prin propagare ascendenta, din vezica, fie prin sange, de la un focar aflat la distanta. Rezistenta imuna a gazdei si virulenta bacteriei sunt importante in declansarea bolii. De exemplu, diabeticii (la care imunitatea este scazuta) au mai frecvent infectii urinare. Pe de alta parte, exista tulpini de Coli care prezinta niste prelungiri fine numite pili, precum si o structura membranara specifica, care permit atasarea de celulele tractului urinar.

Bacteria E. Coli

Cele mai periculoase tulpini, care dau pielonefrite si cistite, responsabile de forme grave de infectii, sunt Coli O1, O2, O4, O6, O10 si O16. Particularitatile anatomice joaca si ele un rol important. La femei, uretra are aproximativ 4 cm si este plasata mai aproape de anus, in timp ce la barbati uretra are 16 cm, lucru care explica frecventa mai mare a infectiilor urinare la femei.

Activitatea sexuala joaca, de asemenea, un rol important, facilitand accesul acestor bacterii in uretra. Menopauza (scaderea nivelului de estrogen fragilizeaza mucoasa si permite inmultirea germenilor) si sarcina (prin modificarile hormonale si mecanice specifice) sunt asociate, de asemenea, cu o mai mare frecventa a infectiilor urinare.

Un rol important in prevenirea infectiilor il are pastrarea igienei locale: spalarea repetata, zilnica a zonei cu apa calda si sapun (cu pH neutru), stergerea dupa defecatie din fata spre spate, schimbarea frecventa a lenjeriei.

In schimb, folosirea deodorantelor locale, a pudrelor sau gelurilor de curatare favorizeaza producerea infectiilor. Un efect similar au si unele mijloace contraceptive (folosirea diafragmei si spermicidelor), absorbantele din materiale sintetice ori a lenjeria de tip tanga (care permite deplasarea germenilor din zona anala spre uretra).

Constipatia si infectiile urinare in antecedente reprezinta un alt factor de risc, la fel si folosirea cateterelor (tub flexibil introdus prin uretra in vezica urinara, care permite eliminarea urinei in cazul persoanelor cu afectiuni locale sau neurologice).

In fine, anomaliile congenitale ale tractului urinar sunt asociate cu infectii persistente, care debuteaza din copilarie. Blocajul cailor urinare, fie produs de un calcul, fie la barbati de o prostata marita (inflamatia cronica a prostatei sau adenom) poate favoriza, de asemenea, producerea infectiilor. Mai trebuie precizat ca, in majoritatea cazurilor de infectii urinare, exista simptome, manifestari caracteristice si bacteriile sunt depistate in urina prin examen de laborator.

Exista insa si cazuri de bacteriurie asimptomatica, in care prezenta germenilor in urina (descoperita printr-un examen intamplator) nu sunt asociate cu nici un fel de manifestari. Asa se intampla uneori la femei, la gravide, la diabetici, la varstnici sau persoanele care au implantat un cateter urinar.

Bacteriuria poate trece fara tratament, in cateva saptamani sau poate evolua spre forma obisnuita, cu simptome clinice. In aceste situatii tratamentul cu antibiotice nu este de obicei necesar, medicul evaluand contextul situatiei.

Exceptie fac gravidele, in cazul carora trebuie demarat un tratament, pentra a preveni aparitia unor complicatii, cum ar fi nasterea prematura sau greutatea mica la nastere. De aici rezulta si importanta analizelor periodice in timpul sarcinii, care pot depista din timp aceasta problema.

Ce se intampla insa iarna?

Sunt mai frevente infectiile urinare in acest anotimp? Ei bine, frigul nu favorizeaza in mod direct aparitia acestor infectii. Totusi, in timpul iernii exista tendinta de a bea mai putina apa si astfel de a urina mai putin. Diureza este insa un mijloc important de aparare impotriva infectiilor urinare, prin eliminarea pe aceasta cale a bacteriilor, iar reducerea ei creste riscul infectiilor. Abtinerea de la urinare, cu stagnarea urinei in vezica are, de asemenea, un efect negativ.

Exista si persoane care traiesc in conditii precare si nu au posibilitatea (mai ales iarna) a spalarii regulate, zilnice, a zonei anogenitale (care trebuie spalata zilnic, cu apa calda, mai ales dupa defecatie, inainte si dupa intretinerea raporturilor sexuale), ceea ce permite proliferarea germenilor si patrunderea lor in caile urinare. Imbracamintea de sezon, pantalonii, colantii, piesele de lenjerie foarte stramte si din materiale sintetice permit dezvoltarea unui habitat favorabil bacteriilor.

La fel si scaunele de masina incalzite. In acelasi timp frigul, picioarele reci, neprotejate de incaltamintea subtire, neizolata, genereaza contractii dureroase ale vezicii, care determina senzatia de a urina, fara a fi cazul unei infectii propriu zise (cu exceptia situatiilor in care exista si alti factori de risc).

Simptome, diagnostic si tratament

Simptomele infectiei urinare sunt: urinari frecvente, senzatia de durere sau arsura la urinare, nevoie imperioasa de a urina, senzatia de golire incompleta a vezicii, dureri in zona inferioara a abdomenului. Urina devine tulbure, cu un miros patrunzator.

Prezenta sangelui in urina (hematuria) coloreaza urina in roz, rosu sau brun (desi ingrijorator pentru pacient, fenomenul nu este dramatic. Deseori, forme usoare sau medii de cistite se insotesc de hematurii abundente, care insa dispar dupa instituirea tratamentului si nu au o semnificatie grava).

In pielonefrite (infectii ale rinichiului) apar febra inalta, frisoane, dureri in spate sau in partea laterala a abdomenului (de regula, intr-o singura parte), greata, varsaturi. La batrani, simptomele sunt deseori nespecifice: febra, stare generala alterata, confuzie, fapt care ingreuneaza diagnosticul.

La copiii mici, simptomele sunt, de asemenea, neclare, de obicei cu febra si tulburari gastro-intestinale (varsaturi, diaree, pierderea poftei de mancare, dureri abdominale). La copiii mai mari apar simptome mai concludente: durere in zona inferioara a abdomenului, senzatia de durere la urinare, urinari frecvente si enuresis (urinare involuntara produsa in timpul somnului).

Diagnosticul se pune in urma examenului fizic, la care se adauga in primul rand examenul de urina. Acesta evidentiaza modificarile de aspect ale urinei, a densitatii, pH-ului, prezenta bacteriilor (in mod normal urina e sterila, fara nici un fel de bacterii) si a unui numar mare de hematii sau leucocite etc.

Uneori, mai ales in infectiile inferioare necomplicate este suficient pentru inceperea tratamentului. Daca insa se suspicioneaza o pielonefrita, daca este vorba de infectii repetate, daca pacienta este gravida, daca este vorba de o persoana varstnica sau care sufera de diabet, medicul poate indica si o urocultura.

Urocultura determina, pe langa tipul bacteriei, si sensibilitatea acesteia la antibiotice. In cazul unor infectii repetate, medicul poate cere investigatii mai ample, ca ecografie, pielografie intravenoasa, tomografie computerizata sau cistoscopie.

Pielografia intravenoasa presupune injectarea intravenoasa a unei substante de contrast, urmata de examinarea radiologica a tractului urinar, pentru depistarea eventualelor anomalii care ar putea favoriza infectia. Cistoscopia este examinarea endoscopica a uretrei si vezicii urinare cu un cistoscop (un tub dotat cu o camera de luat vederi, care este introdus prin uretra in vezica urinara).

Tratamentul infectiilor urinare

Tratamentul se face cu antibiotice (administrate de obicei pe cale orala sau injectabil), in doza si pe durata stabilita de medic. Asta nu inseamna ca el trebuie facut fara recomandarea medicului, fara un consult prealabil, in primul rand pentru ca ar putea sa fie o patologie diferita, cu simptome asemanatoare infectiei urinare, in special in cazul femeilor, si care beneficiaza de un tratament diferit (de exemplu, o infectie vaginala, o vezica hiperactiva sau o cistita interstitiala).

Chiar persoanele care au mai avut in trecut infectii nu trebuie sa repete automat tratamentul precedent, decat daca acest lucru le-a fost indicat in mod expres de medic. Exista si cazuri de infectii repetate, in care medicul prescrie un tratament preventiv cu antibiotice, care se ia in doze mici, zilnic, la doua zile sau dupa contactul sexual.

Gravidele nu trebuie sa evite tratamentul, pentru ca exista destule antibiotice care pot fi administrate in timpul sarcinii. Pentru combaterea durerii se prescriu analgezice sau antiinflamatoare si se poate aplica caldura locala (sticle cu apa calda sau o patura electrica).

Este foarte importanta mentinerea unui flux urinar constant, de aceea trebuie asigurata o buna hidratare (apa, ceai, fara cafea, alcool, sucuri care pot avea efect iritant) si urinarea trebuie facuta periodic, frecvent si complet. In cazul in care exista calculi sau tumori (care intretin infectia) ori daca se formeaza abcese (dupa pielonefrita) se va recurge la o interventie chirurgicala. Femeile aflate la menopauza pot folosi o crema vaginala cu estrogeni pentru a stopa infectiile repetate.