Capacitatea de a empatiza cu o alta persoana – empatia nu este inerenta, unei persoane, de la nastere, ci se dezvolta in procesul vietii, atunci cand un copil interactioneaza cu oamenii. Un bebelus este complet incapabil de compasiune fata de o alta persoana. De aceea poate tipa atunci cand mama lui are dureri de cap, nu se gandeste la sentimentele unui alt copil, etc. Dar empatia nu este intotdeauna dezvoltata nici la adulti. Unii adulti sunt empatici, pot empatiza cu o persoana, in timp ce altii nu sunt capabili de acest lucru.
Cand un copil poate invata sa empatizeze cu ceilalti
Parintii intreaba adesea de ce copilul lor nu empatizeaza deloc cu ceilalti. Ar trebui parintii sa promoveze empatia la copilul lor? Un copil mic (pana la 3 ani) este practic incapabil sa manifeste empatie fata de alte persoane. Dar treptat, la varsta prescolara, putem observa primele manifestari ale empatiei.
Dar cum se dezvolta empatia? Se pot distinge trei conditii prealabile:
- Obtinerea experientei pozitive proprii.
- Constientizarea propriilor emotii si sentimente.
- Constientizarea a ceea ce ar trebui sa simta cealalta persoana.
Aceste conditii sunt, de asemenea, etape in dezvoltarea empatiei.
Obtineti propria experienta pozitiva
Aceasta este baza dezvoltarii empatiei, deoarece copilul invata uitandu-se la alte persoane, observandu-le interactiunea. Si modul in care parintii se raporteaza la copil este de o mare importanta. Sunt parintii insisi intotdeauna empatici cu privire la copil?
Este posibil sa observam situatii in care parintii nu isi trateaza constient copilul cu empatie. Motivele pot varia. Parintii se tem sa nu creasca un copil „mamos”. In astfel de cazuri, parintii empatizeaza cu copilul, dar nu arata acest lucru, demonstrand raceala si detasare.
Totusi, la ce duce aparenta lipsa de empatie fata de copil? De exemplu, bebelusul a cazut si alearga catre parinte. De ce are nevoie cel mai mult in acest moment? Desigur, empatie. Adica, este important ca parintele sa dea dovada de empatie. Si este bine daca parintele il imbratiseaza si spune cu intelegere: „Da, vad ca te doare foarte mult. Caderea, de obicei, doare. ” In acest caz, copilul castiga o experienta de empatie. Un copil care are o experienta pozitiva va intruchipa aceasta experienta in propria sa viata. Deci, daca copilul a fost tratat cu empatie, atunci acest lucru il va ajuta ulterior sa trateze alte persoane la fel.
Si, dimpotriva, daca in cazul in care copilul este trist, speriat, adultii nu il trateaza empatic, atunci nu ar trebui sa te astepti ca copilul sa dea dovada de empatie. De exemplu, daca un parinte reactioneaza de obicei in acest fel la caderea copilului: „Nu plange, nu doare deloc. De ce plangi ca un bebelus? ”, Copilul nu dobandeste experienta de empatie. In consecinta, el insusi nu va arata cel mai probabil empatie fata de ceilalti copii si adulti.
Daca parintele nu intelege si nu accepta ca copilului ii este frica, avem de-a face cu un adult care are un nivel scazut de empatie. Acesta este un adult care, in unele situatii, nu se poate pune in pielea altuia si isi asuma ce simte copilul cand intra intr-o camera intunecata. O persoana cu empatie dezvoltata nu ar trebui sa experimenteze aceleasi sentimente ca cea catre care se indreapta empatia. O persoana cu empatie dezvoltata poate intelege ca cineva poate simti ceva, chiar daca el insusi nu a experimentat-o niciodata.
Deci, baza formarii empatiei este manifestarea empatiei in raport cu copilul.
Constientizarea copilului propriilor sale emotii si sentimente
Este important ca parintii sa-l ajute pe copil sa isi constientizeze si sa-si exprime propriile emotii.
De exemplu, mama trebuie sa plece si sa lase copilul de doi-trei ani cu o bona. Copilul plange si nu-i da drumul mamei sale. Daca mama spune: „Nu plange, nu se intampla nimic rau”, atunci nu exprima sentimentele pe care le traieste copilul. Daca mama spune altfel: „Esti trist ca plec. Stii, si eu sunt trista sa plec. Dar trebuie sa merg acum la munca (la doctor, la posta). Este foarte important. Voi reveni dupa-amiaza si vom face o plimbare impreuna ”, vorbeste despre sentimentele copilului, le accepta si il ajuta sa le realizeze. Dupa un timp, copilul insusi va incepe sa vorbeasca despre cum se simte.
Constientizarea a ceea ce ar trebui sa simta cealalta persoana
Aceasta este deja o tranzitie catre empatia insasi. Dar empatia cu o alta persoana este imposibila fara sa ne dam seama ce simte cealalta persoana. In aceasta etapa, este important ca parintii sa discute cu copiii lor. Este important sa discute diverse situatii care apar in viata.
Situatiile din viata reala care ti s-au intamplat tie sau altor persoane, situatiile preluate din opere de arta, filme sau desene animate. Puteti discuta atat situatiile de viata in care dumneavoastra sau copilul sunteti participant, cat si acele situatii in care sunteti un observator extern.
De exemplu, vedeti un alt copil cazand de pe un tobogan. El plange. Daca copilul tau a atras atentia asupra acestui lucru, poti pur si simplu sa comentezi situatia: „baiatul a cazut, sufera”. Chiar si un bebelus de doi-trei ani, pe baza unor astfel de declaratii ale parintilor si a propriilor sale observatii, incepe sa traga concluzii: baiatul a cazut, plange pentru ca sufera. Dar observatiile singure (caderea si plansul) nu sunt suficiente pentru ca un copil sa traga o concluzie despre starea si sentimentele unui alt copil. Aici are nevoie de ajutorul unui adult.
Modul in care parintii pot inhiba dezvoltarea empatiei la copil
Iata un exemplu. Marius, in varsta de cinci ani, a vazut ca masina unui baietel s-a prabusit la locul de joaca. Lui Marius i-a fost mila de baiat si a decis sa-i dea masina sa. A vrut sa-i faca pe plac copilului. Dar bunica s-a enervat si a spus ca este imposibil sa ofere jucarii, ca parintii lui nu cumpara jucarii pentru el, astfel incat sa le dea in dreapta si in stanga. Marius s-a intristat…
Bunica a intrerupt impulsul lui Marius. Dar este foarte important ca el a observat tristetea celuilalt copil, a reusit sa empatizeze si chiar sa se gandeasca la modul in care ar putea ajuta. Adica, putem spune ca abilitatea lui Marius de a empatiza este destul de dezvoltata. Dar, din moment ce nu a reusit sa-si aduca planurile la capat, exista o oarecare probabilitate ca nu va incerca sa ajute pe altcineva in viitor.
Capacitatea de a empatiza, a intelege, a simti pe altul este un fenomen complex. Un numar mare de circumstante ale vietii promoveaza si impiedica dezvoltarea empatiei.
Citeste si despre Top 3 cele mai comune greseli pe care le facem ca parinti