Istorioare educative pentru copii

Un om fericit

Cu multi ani in urma, pe vremea faraonilor, intr-o padure vesnic inverzita, traia un batran intelept ce isi facuse o casuta din lemn pe crengile unui pom frumos mirositor.
El era cunoscut in tot Egiptul, drept un om ce detinea secretul fericirii vesnice si pentru acest lucru multi oameni il invidiau.
Intr-o zi plimbandu-se prin padure, un copilas ajunge la casa lui. Batranul cand il zari, tare il indragi si il invita in casa lui. Copilul foarte curios, stiind ce se spune despre batranelul simpatic pe la toate colturile strazilor, il intreba:
– Domnule, daca te-as ruga frumos, m-ai invata si pe mine secretul fericirii? Inteleptul nu a putut rezista inocentei copilului si i-a zis:
– Te voi invata tot ce stiu cu conditia ca tu la randul tau, cand vei fi mare, sa spui copiilor tai!
– Asa voi face, iti promit! ii raspunse incantat copilul.
– Pentru a fi fericit toata viata, secretul este sa ti cont de urmatoarele:
– Dumnezeu exista, te iubeste si va fi tot timpul alaturi de tine! Pentru a-i simti prezenta, nu trebuie sa lasi loc in mintea si in inima ta, invidiei pentru alte persoane, nu trebuie sa faci rau nimanui si nu trebuie sa iei niciodata ce nu este al tau!
– Iubeste-te pe tine insuti! In fiecare dimineata si seara inainte de culcare, spune: “sunt sanatos, sunt fericit, sunt destept, sunt iubitor, sunt frumos si am parte de tot ce imi doresc“!
– Trezeste-te in fiecare dimineata zambind si incearca sa aduci o bucurie celor din jurul tau – o vorba frumoasa, o mangaiere, o floare – fara sa ceri ceva in schimb!
– Gandeste-te numai la lucruri frumoase, pentru ca ele se vor indeplini!


Adevarata bogatie

Intr-o buna zi, tatal unei familii instarite hotari sa-si duca fiul intr-o calatorie pentru a-i arata cat de bogati sunt ei si felul in care traiesc oamenii simpli. Tatal si fiul petrecura mai multe zile si nopti la ferma unei familii sarace.
Intorsi acasa, tatal isi intreba fiul:
– Ei bine, fiule, cum ti s-a parut calatoria?
– Ooo, a fost extraordinar, tata!
– Ai vazut cat de saraci sunt unii oameni? intreba tatal.
Fiul ii raspunse:
– Am vazut ca noi avem un caine si ei au patru. Noi avem o piscina, iar ei au un iaz urias. Noi avem becuri in gradina, ei au stelele noptii. Noi avem o bucata de pamant, ei au campuri largi ce se intind pana dincolo de orizont. Noi avem servitori, iar ei ii servesc pe altii. Noi ne cumparam mancarea, ei o cultiva. Noi avem ziduri care ne apara proprietatea, ei au prieteni care ii ocrotesc.
La auzul vorbelor fiului sau, tatal ramase incremenit. Fiul adauga:
– Tata, iti multumesc ca mi-ai aratat cat de saraci suntem!


Calul si magarul – poveste populara

Se spune ca un taran avea in gospodaria sa un magar si un cal. Taranul era tare harnic, asa ca in fiecare zi mergea ori la camp, ori la padure, ori la rau, pe unde avea treburi de facut. Ba mai lucra si pe la vecini. Calul si magarul il insoteau pretutindeni. Impreuna carau lemnele, piatra din rau sau arau campul.
De la un timp, magarul se simtea tare obosit. Asa ca intr-una din zile ii zise tovarasului sau:
– Calule, tu esti mai voinic si mai in putere, te rog, ia-mi ceva din spinare, ca sa-mi usurez povara, ca tare imi este greu. Simt ca ma sfarsesc.
Dar calul i-a intors spatele si nu a vrut sa-l ajute. Bietul magar rasufla din ce in ce mai greu si slabea vazand cu ochii. Si intr-o zi cazu mort sub greutatea poverii lui.
Tare s-a necajit taranul. Dar acum era prea tarziu, nu mai avea ce sa mai faca. Asa ca lua povara de pe spinarea magarului si o puse pe spinarea calului. Calul ducea acum si povara lui si pe a magarului. Ba mai mult, taranul jupui pielea magarului dupa obiceiul locului si o arunca si pe aceasta pe spinarea calului.
Calul, apasat de greutatea poverilor, isi zicea:
– Vai mie, asa imi trebuie, caci nu vrusei sa iau putina povara de pe spinarea tovarasului meu. El a murit din pricina asta, iar eu trebuie sa duc acum si povara lui toata. Ba inca stapanul imi puse in spate si pielea lui!