Rani interioare sau de ce o persoana nu isi aminteste copilaria sa?

Multi oameni spun ca si-ar dori sa se intoarca in copilarie – alaturi de parinti si bunici. Insa amintirile din perioada copilariei sunt foarte putine, fragmentare. De ce o persoana nu isi aminteste copilaria sa timpurie? La urma urmei, aceasta perioada ne este atat de draga!

Amintirea unui copil mic este ca un ocean. Valurile blande se opresc si se regasesc pentru restul vietii noastre, dar urmele fiecarei furtuni – desi furtuna se termina in cele din urma – ramane in noi pentru totdeauna. Poate ca acesta este raspunsul la intrebarea de ce oamenii uita ce li s-a intamplat in copilarie?

Toata lumea in jurul varstei de 7 ani isi pierde primele amintiri. De ce adesea spunem: „Nu-mi amintesc nimic din copilaria mea”? Ramane necunoscut. Neurologii si psihiatrii nu pot explica inca acest fenomen, numit „amnezie din copilarie” si pot face doar presupuneri.

Uitam, dar creierul nostru nu

In primii ani de viata se formeaza caracterul, capacitatea de invatare si perceptia lumii umane. Unii chiar compara creierul uman, in aceasta perioada cu o oglinda, care reflecta (dar isi aminteste, de asemenea, datorita dezvoltarii anumitor retele neuronale) emotii care nimeresc la noi in acest moment.

Un copil iubit si acceptat de familie va fi increzator in sine, creativ si prietenos cu lumea adulta. Si cel neiubit? Ofensat? Uitat, practic abandonat in mila sortii? In loc sa se concentreze asupra invatarii lumii si dezvoltarii de sine in viitor, el se va concentra pe respingerea amenintarilor si pregatirea pentru aparare. Un astfel de copil va incerca ulterior sa compenseze sentimentul de anxietate si incertitudine adoptand un model de comportament sexual riscant, obiceiuri proaste, crize de furie, supraalimentare.

Mai mult oameni care, in calitate de copii, au experimentat nemultumiri puternice, cauta surse de auto-valoare si demnitate, nu in sine, ci „in afara” – in acceptarea lor de catre ceilalti. Prin urmare, sunt sortiti cautarii eterne a laudelor si cuvintelor de recunoastere, traiesc, fortati sa faca ceva constant, sa demonstreze, sa primeasca premii regulate. In acelasi timp, raman nemilosi in a se evalua, nu-si cruta pedeapsa si umilinta pentru ei insisi.

nu isi aminteste copilaria sa

De ce nu-mi amintesc copilaria mea?

Pana in al patrulea an de viata, personalitatea noastra se formeaza, ceea ce inseamna modul de functionare in societate, explica psihologii. Multe abilitati dobandite in acest moment sunt atat de puternic inradacinate in noi incat nu mai sunt supuse unei educatii suplimentare. Acelasi lucru se aplica, din pacate si traumelor experimentate in aceasta perioada. De asemenea, ele ne modeleaza continuu comportamentul, preferintele si temerile adultilor.

Dar de ce o persoana nu isi aminteste copilaria sa timpurie (la nivelul constiintei)? Este ciudat ca pierdem o etapa atat de importanta (daca nu cea mai importanta) din viata noastra.

Amnezia copilariei se extinde pana la aproximativ 3 ani. Potrivit oamenilor de stiinta, acest lucru se poate datora dezvoltarii creierului. Amintirile vechi trebuie sa faca loc altora noi. Si asa uitam. Nu ne putem intoarce nici la momentul in care tata ne-a luat prima data in brate, nici cand am vazut constient zambetul mamei noastre pentru prima data. Amintirile mor, desi ne-au format mai devreme. Nu toate, insa, dispar fara urma.

Neurologii cunosc conceptul de „axa a stresului”. Se pare ca experientele emotionale traumatice si intense din copilarie provoaca schimbari permanente in creier. Axa merge de la hipotalamus prin glanda pituitara la glandele suprarenale, responsabile de eliberarea hormonilor stresului si este responsabila de raspunsul nostru la stres. Daca este alarmata de emotii negative puternice in primele luni si ani de copilarie, atunci toata viata noastra vom reactiona la astfel de stimuli dureros.

evomag.ro

Poate ca natura ne protejeaza pur si simplu psihicul, facandu-l astfel incat o persoana sa nu-si aminteasca copilaria sa, „pornind” amnezia copilariei si „oprind” amintirile primilor ani. Asigura ca posibilele traume psihologice nu ne paralizeaza viitorul. Probabil ca ar trebui sa apreciem acest lucru.

In ciuda faptului ca amintirea evenimentelor din primii ani de viata ne-a parasit deja constiinta, totusi, ecoul emotiilor experimentate revine uneori – in resturi vagi de amintiri sau vise. Aceasta inseamna ca copilaria inca nu a plecat nicaieri, a ramas cu noi pentru totdeauna, pur si simplu nu ne amintim. Poate ca pentru multi dintre noi acest lucru este spre binele nostru!


Citeste si despre Greseli pe care le facem ca parinti

Articolele de pe acest site au rol informativ! Daca aveti o problema de ordin medical, va rugam sa va adresati unui specialist!

Lasă un răspuns