Copilul timid. Cum il ajuti sa prinda la curaj?

biosano.ro

Despre unii copii se poate spune ca sunt timizi…

Timiditatea are la baza un sentiment slab de sine (o incredere in sine diminuata) si un sentiment de nesiguranta ce devin manifeste mai ales in situatii sociale. Copilul percepe aceste situatii (de exemplu, cand trebuie sa vorbeasca sau sa salute din proprie initiativa) ca fiind amenintatoare, implicand pericole iminente si inevitabile (nu indrazneste pentru ca ii e frica, se teme ca va fi criticat, evaluat negativ de ceilalti, ca nu va fi inteles sau ca la randul lui nu-i va intelege pe ceilalti, ca nu e capabil, ca nu va reusi).

Caracterul, profilul psiho-moral al omului nu este innascut, ci se dobandeste in timpul existentei. Innascut este tipul temperamental si e adevarat ca pe aceasta baza temperamentala innascuta se construieste caracterul. Un temperament melancolic (ce este definit de anumite particularitati psiho-comportamentale ca: sensibilitate, introversiune, sobrietate, anxietate, atitudine rezervata) este un teren propice pentru dezvoltarea timiditatii.

Trasaturile de personalitate sunt schitate la aproximativ 3 ani (considera specialistii) si vor continua sa influenteze in linii mari copilul. Dar, repet, educatia (si mai tarziu autoeducatia), mediul familial, socio-cultural vor exercita la randul lor influente si vor modela personalitatea viitorului adult.

Copilul timid este cuminte, ascultator, supus, inhibat, tacut, retras (simte nevoia de singuratate si se teme de oameni). De cele mai multe ori aceasta temere nu este justificata de realitate, frica de oameni fiind mai mult imaginara. Neincrezator in sine (“Eu nu pot”, “Eu nu voi fi in stare sa…”, “Eu n-o sa reusesc”), fiecare esec este pentru copil o confirmare a inferioritatii sale. Convins fiind de acest lucru, autoprofetia sa ca nu va reusi se implineste. Copilul se programeaza mental pentru esec. Timidul oscileaza intre dorinta de a fi in mijlocul oamenilor si tendinta de a fugi de ei. De aceea, copilul timid sufera pentru ca se simte neputincios in incercarea de a-si depasi inhibitiile si frica de oameni.

Ati observat ca aveti un copil timid si vreti sa-l ajutati ? E foarte important ca in primul rand dumneavoastra ca parinti, sa-i spuneti, dar mai ales sa-i aratati copilului ca aveti incredere in el, ori de cate ori aveti prilejul.

E necesar sa va implicati in acest exercitiu al dovedirii increderii in copil, chiar daca e dificil. Aceasta inseamna sa-l convingeti in diverse situatii (de exemplu cand ezita sa recite, desi stie foarte bine poezia) ca poate sa indeplineasca acel lucru, ca aveti incredere ca se va descurca. Spuneti-i mai degraba ceva de genul: “Stii, eu cred ca esti un copil bun si stiu ca poti sa faci acel lucru. Si chiar daca te balbai sau nu-ti aduci aminte, important este ca incerci si a doua oara ai sanse mai mari. Si chiar daca gresesti, nu inseamna ca esti un copil prost sau ca ne faci de ras. Toti gresim, si mari si mici. Daca n-am gresi, n-ar mai fi nevoie sa invatam.”

Atentie la atitudinea pe care o aveti atunci cand copilul greseste! Nu folositi mesaje cu continut critic distructiv (care diminueaza increderea in sine a copilului) : “Nu, tu nu esti in stare sa…”, “Iar ai gresit !”, ” Tu nu intelegi. Esti prea mic pentru asta.”, “Nu te balbai”, “Ai grija ce spui (faci). Vezi sa nu te faci de ras.”, “Ai vazut copilul lui X ce cuminte si frumos se poarta. Toata lumea il lauda. Tu…”.

Daca e un copil sensibil, criticile lovesc in stima de sine si se va simti vinovat, inferior celorlalti, va simti ca ceva nu e in regula cu el si astfel ii accentuati neincrederea in sine si timiditatea. Daca in diverse situatii sociale (la scoala, in vizita) nu indrazneste sa spuna ca nu a inteles ceva, ezita sa se adreseze celorlalti, in realitate copilul se teme ca va gresi, ca va fi judecat si ca aceasta judecata va avea urmari: critica, dezaprobare, respingere, pierderea dragostei si atentiei parintilor si a celor care-i servesc drept model.

Cautati sa faceti copilul sa inteleaga ca a gresi e ceva firesc si e o cale spre progres, ca nu trebuie sa se simta vinovat daca greseste (revedeti ceea ce am scris anterior referitor la modul cum va adresati copilului). Ar fi bine ca sotul sa-i vorbeasca si el copilului si sa-i spuna acest lucru.

Apropiati-va de copil cu prietenie; incercati sa nu-l judecati sau sa-i criticati comportamentul, ci sa-i explicati, sa-l faceti sa inteleaga si sa-l asigurati de ajutorul dumneavoastra. Copilul trebuie sa simta ca il intelegeti. Ajutati-l sa se exprime si acordati-ila randul dumneavoastra incredere.

Fiti atenti insa ca modul dumneavoastra de a fi este un prim model pentru copil:

Daca dumneavoastra ca parinti, sunteti nesiguri, neincrezatori in sine, ezitanti, timizi, cu dificultati de autocontrol, copilului ii va fi greu sa fie altfel.
Daca sunteti afectuosi, comunicativi si obisnuiti si discutati deschis cu copilul in diverse situatii, el va fi stimulat sa se deschida si sa aiba initiativa in comunicare.


Cum puteti sa il ajutati:

  • Incurajati-l sa vorbeasca si sa-si exprime deschis parerea (fie ea buna sau rea) si sa puna intrebari cand nu intelege ceva.
  • Stimulati-l sa aiba initiative (in joc, comunicare etc.) si laudati-l cand acest lucru se intampla.
  • In diferite situatii sociale (exemplu: in vizita) prezentati-l altor persoane si incurajati-l sa puna intrebari. Lasati-l sa se descurce singur (nu vorbiti si nu salutati in locul lui). Incurajati-l sa vorbeasca mai intai cu persoane cunoscute (pentru ca are sentimentul de siguranta in prezenta persoanelor familiare) si apoi sa vorbeasca din proprie initiativa cu persoane straine.
  • Purtati discutii cu alte persoane in care implicati si copilul.
  • Nu il fortati sa se schimbe. El nu poate deveni peste noapte altfel. Increderea in sine o va castiga treptat si pe masura ce o dobandeste, va depasi in final timiditatea.
  • Nu exagerati, nu va ingrijorati si nu-i atrageti atentia copilului ca este timid. Pastrati-va calmul si increderea, daca vreti sa-l ajutati sa se schimbe. Laudati-l de fiecare data cand reuseste sa-si invinga timiditatea (de exemplu cand se adreseaza primul unei alte persoane sau vorbeste din proprie initiativa).
  • Implicati-va impreuna cu copilul in jocuri de rol, jocul “Teatrul de papusi” in care, folosind marionete, incurajati-l sa-si imagineze scenarii sau sa se transpuna in diverse roluri din povesti. Stimulati-l sa joace cat mai expresiv (autentic) diverse roluri: sa rada, sa planga, sa vorbeasca tare, sa tipe, sa se ingrijoreze etc., deci sa intre in pielea personajului. Acest lucru il va ajuta sa se exprime si sa-si depaseasca timiditatea. Puteti transpune in jocurile cu roluri mai ales situatii din viata de zi cu zi, acelea in care de obicei copilul se inhiba si are dificultati de afirmare (la gradinita, in vizita etc.).

El va juca propriul rol, iar dumneavoastra pe cel al educatorului (de exemplu daca este la gradinita) sau a persoanei la care merge in vizita, apoi inversati rolurile astfel incat dumneavoastra sa jucati rolul copilului tacut, timid. Daca reusiti sa-i redati autentic comportamentul, marcat de timiditate, in aceste situatii, copilul se va “vedea” pe sine in ochii altora, se va observa si astfel va invata sa-si controleze mai bine emotiile. In final, puteti exersa tot in joc, exprimarea si manifestarea de dorit in astfel de situatii sociale.

Please follow and like us:
error

Mamica a trei copilasi minunati:)

Lasă un răspuns