Copilul hiperactiv

biosano.ro

Tot mai multi parinti se confrunta cu problema hiperactivitatii.

Parintii unui baietel de 7 ani se plang ca fiul lor este ca “argintul viu”:
“Este neastamparat, intr-o continua miscare. Nu sta linistit o clipa,nu e atent atunci cand i se explica ceva. Nu termina ceea ce a inceput. E imprastiat si uituc. Cand se intoarce de la scoala, aproape intotdeauna constatam ca a pierdut sau uitat ceva: creioane, carti, caiete, materiale didactice, temele pentru acasa. Nu-si face niciodata temele singur. Trebuie sa-l supraveghem si sa-l obligam sa-si faca temele, altfel ar merge a doua zi la scoala nepregatit. Suntem obositi si exasperati. Pur si simplu, ne este greu sa intelegem ce se intampla, cu atat mai mult cu cat copilul este inteligent si inventiv. Dar invatatoarea se plange ca nu este atent, vorbeste cu colegii in timpul orei, distragandu-le si lor atentia, nu are rabdare sa scrie, se plictiseste repede, sa grabeste sa raspunda la intrebari inainte ca ele sa fie formulate.”

O alta mamica nedumerita (are un baiat de 10 ani) ne scrie: “Tot anul acesta scolar, ne-am chinuit unul pe altul: eu, obligandu-l sa stea in camera lui si sa-si faca temele, el exasperandu-ma cu joaca si neatentia. Din orice isi face o jucarie: daca nu are pe masa decat un creion, chiar si cu acesta isi face de lucru. De cate ori a promis ca isi face temele, ori a uitat, ori le-a facut de mantuiala. Inca din clasa I, a fost supravegheat sa-si faca temele. Este in clasa a treia. Ma gandesc cu groaza ce v-a face in clasa a cincea, cand va avea la fiecare materie cate un profesor, fiecare cu pretentiile lui… Acum, cand are doar cateva teme de scris, sta de la ora 17.00 pana la ora 21.00. Pana sa se apuce de teme, trebuie sa insist foarte mult, pentru ca gaseste tot felul de pretexte sa amane acest lucru. La matematica, desi are inclinatii, cum intalneste o problema mai dificila, nici nu o citeste bine, ca vine si spune ca nu stie sa o rezolve. Nu mai vorbesc de romana…Daca are vreo compunere, e clar ca vom sta pana tarziu, pentru ca el vrea sa scrie cat mai putin sau nu stie ce sa scrie, cu toate ca ii dau de fiecare data macar o idee. Datorita faptului ca situatia dureaza de mult timp, am inceput sa-mi pierd rabdarea. Nu reusesc sa-l mobilizez. Degeaba ii spun ca ar trebui sa dea mai multa importanta scolii, parca as vorbi cu… peretii.”

Impresia generala a acestor manifestari comportamentale, este de neadaptare la solicitarile impuse de mediu: familie, scoala. Copilul este: 

1. Neatent: se concentreaza cu dificultate si isi pierde deseori concentrerea in timp ce indeplineste o activitate (de exemplu, temele pentru acasa); nu persista in activitate, nu o finalizeaza, trecand cu usurinta de la o sarcina la alta;
2. Impulsiv: este nerabdator, intrerupand sau deranjandu-I pe ceilalti; este imprudent, actionand fara sa gandeasca (“din impuls”), expunandu-se unor situatii periculoase, fara a le constientiza riscul si consecintele (de exemplu, alearga in strada fara sa se asigure)
3. Hiperactiv: este nelinistit, agitat in miscari, se misca, alearga, vorbeste excesiv.

Asocierea tulburarilor de atentie, cu impulsivitatea si hiperactivitatea, caracterizeaza tulburarea de comportament denumita: hiperactivitate cu deficit de atentie.

Veti spune probabil ca este specific copiilor mici sa fie vioi, in continua miscare, neatenti, nerabdatori. Asta nu inseamna ca toti sunt etichetati ca fiind hiperactivi. Dar daca aceste manifestari sunt intense, frecvente si persistente, devenind problematice, ele sunt caracteristice copilului hiperactiv.

Cauzele acestei tulburari sunt de natura biologica (disfunctii ale sistemului nervos), dar manifestarea si evolutia ei este influentata de factorii de mediu (evenimentele de viata stresante, relatiile interpersonale). Tulburarea este mai frecventa la baieti si debuteaza inainte de 7 ani, familia sesizand simptomele evidente ale tulburarii.
Diagnosticul se precizeaza frecvent la varsta scolara, copilul fiind supus unei observatii atente in mediul familial si scolar. Manifestarile se mentin in copilarie. In perioada pubertatii intensitatea simptomelor se diminueaza, iar la varsta adulta, o treime dintre copii vor continua sa manifeste tulburarea.

Este dificil a da un prognostic favorabil evolutiei tulburarii, deoarece in timp pot apare diverse complicatii: tulburari de comportament (agresivitate, opozitionism, crize de furie), dificultati in plan social si scolar (esec, abandon scolar).

Intensitatea simptomelor e variabila si antreneaza o deteriorare mai mult sau mai putin severa in viata familiala, scolara, profesionala (afectand si relationarea sociala).

Copilul hiperactiv “saboteaza” masurile educationale, fiind tentat sa nu respecte normele legale si sociale, regulile si instructiunile, mai ales daca nu este supravegheat. Nu e de mirare ca parintele este epuizat, furios, speriat, deznadajduit, coplesit. Tratarea tulburarii necesita o abordare multidisciplinara: parinti, profesori, medici pediatri, psihiatri(pentru diagnosticarea tulburarii), psihologi etc.

Neintelegand ce se intampla si avand convingerea ca au un “copil-belea” care se opune voit a fi disciplinat, multi parinti isi pierd rabdarea, devenind amenintatori, tensionati, excesiv de autoritari, dezamagiti, nervosi. Rezultatul este ca intra in conflict cu copilul, diminuandu-i si mai mult acestuia stima de sine. Sentimentul ca esti un copil-problema, detestat, respins, neacceptat, genereaza o traire de culpabilitate cronica ce se manifesta prin comportamente autodistructive. Un copil caruia i se cere prea mult (a fi la fel de rezonabil ca un adult, cel mai bun la invatatura, cel mai disciplinat), va avea tot timpul impresia ca nu este la inaltime. Daca mai are si frati “model”, el va fi strivit de imaginea de “oaie neagra” a familiei. Relatia parinte-copil se deterioreaza.

Un copil hiperactiv are o problema speciala si este un copil cu nevoi speciale.Desi poate avea o inteligenta normala, performantele scolare vor fi in urma celor de aceeasi varsta si nivel intelectual, ele fiind inevitabil afectate de impulsivitatea, lipsa de concentrare (orice stimul vizual, auditiv, olfactiv ii distrage atentia) si hiperactivitatea lui.

Conform studiilor, copilul hiperactiv are dificultati de perceptie vizuala si auditiva (disfunctii in procesarea neurologica a stimulilor vizuali si auditivi), care alaturi de impulsivitate si deficitul de atentie justifica dificultatile legata de invatare, de insusirea cititului si scrisului (nu poate sa se concentreze si sa fie atent; desi vede literele si textul scris, are greutati in a citi si intelege informatiile).

Hiperactivul dezvolta deseori sentimente de inferioritate deoarece fiind un copil “ciudat”, instabil, este invinovatit de parinti, profesori, colegi, prieteni ca provoaca haos si dezordine, este amenintat, iar apoi chiar confruntat cu retragerea afectiunii (respectului) lor. Ei nu-l inteleg, si depasiti fiind de situatie, il resping si il pedepsesc. Astfel, afectarea stimei de sine nu rezolva situatia, ci dimpotriva, o complica si mai tare.

Cum poate fi ajutat un copil hiperactiv? In procesul terapeutic, e nevoie sa fie implicati toti cei care relationeaza constant cu copilul: parinti, profesori, pediatru, psiholog, asistenti etc. Se impune un acord in privinta principiilor pedagogice si educationale vizate de cele doua medii: scoala si familie.

De exemplu, in privinta disciplinei, daca exigenta cadrului didactic nu are echivalent in plan familial (poate mai permisiv si inconstant), fireste ca nu vor exista progrese. Ar fi de dorit sa existe o solicitare echilibrata a copilului in cele doua medii.

Ei, bine…, se intreaba parintii, ce putem face noi in aceasta situatie?

1. In disciplinarea copilului, regula de aur este… consecventa! Atitudinea parintilor trebuie sa fie constanta: daca azi si-a lasat hainele in dezordine sau s-a batut cu alti copii si il certati, nu il ignorati cand acest comportament se repeta! Va profita de inconsecventa dumneavoastra si va va manipula. Va fi mult mai greu apoi sa va exercitati controlul, daca a sesizat o slabiciune!

2. Cineva din familie (o persoana informata) sau un specialist ar trebui sa-i explice copilului situatia in care se afla (pe intelesul lui), daca se intreaba de ce este altfel decat ceilalti si ce se intampla cu el.

3. Cearta nu inseamna bataie si este o ocazie pentru a-i explica pe intelesul lui, de ce nu agreati acel comportament! Feriti-va a critica si eticheta negativ copilul, lovind in stima lui de sine. Chiar daca furia dumneavoastra este intemeiata, ganditi-va ca nu-l ajutati procedand astfel: “Esti un neispravit (ratat, prost, vagabond etc). M-am saturat! Ma faci de ras! Cu tine nu se poate ajunge la nici o intelegere! De ce nu poti fi si tu ca X sau ca Y? Parintii lor se mandresc cu ei! Tu… imi faci viata un chin! Sa te duci de la casa mea! O faci intentionat ca sa-mi scoti peri albi in cap! Las’ ca-ti arat eu tie!” sau: ” Ti-am zis sa nu mai faci dezordine!”, “Ti-am zis sa stai la masa fara sa te misti!”. Critica pozitiva se refera la comportamentul lui nedorit si nu este un atac la persoana: “Te inteleg, stiu ca iti este greu, dar nu-mi place sa vad ca esti dezordonat. Ce am putea face cu caietele astea mazgalite si patate de cerneala? Sau cu creioanele imprastiate? Nu inteleg nimic din ce-ai scris! Tu, intelegi? Hai sa facem in asa fel, ca macar unul din noi sa priceapa ceva din ce ai scris acolo.”

4. Fiti consecventi in a lauda copilul si a-l recompensa daca are cat de cat un comportament pozitiv! Ar fi o greseala sa ignorati comportamentele de dorit, pentru ca pierdeti sansa de a-l consolida. Satisfactia resimtita de copil la aprecierile laudative ale parintelui, devine o motivatie pentru repetarea acelui comportament. Are nevoie sa fie sustinut si sprijinit! Daca astazi nu si-a uitat caietul de teme la scoala, asa cum facea de obicei, recunoasteti ca este o schimbare in bine si laudati-l!

5. Pentru ca este imprastiat si atentia ii poate fi distrasa cu usurinta, obisnuiti-l sa respecte un program zilnic! Vreti sa-l disciplinati, sa-l determinati sa-si insuseasca un anumit ritm si in final sa se organizeze cat de cat singur. Desi va fi dificil si va sabota incercarile dumneavoastra, nu disperati si perseverati in a-I cere sa respecte orele de trezire-culcare, invatat, joaca, masa.

6. Stabiliti obiective reale! Copilul hiperactiv are probleme si nevoi speciale, dar aste nu inseamna ca trebuie sa fiti indulgenti cu el! Invatati-l sa-si asume responsabilitati (sarcini), dar acestea trebuie ajustate in limitele posibilitatilor lui reale! Ar fi absurd sa-i cereti sa exceleze la invatatura, cand el are probleme mari de concentrare si dificultati severe cu scris- cititul (datorate unor disfunctii neurologice). Sa fim rezonabili! Aceste asteptari sunt nerealiste!

7. Alcatuiti un program al activitatilor pe care vreti sa le faceti impreuna cu copilul! El are nevoie de sprijinul dumneavoastra! Insa nu faceti mai multe lucruri deodata, ci concentrati-va pe unul singur, pe un singur aspect. Trebuie sa i se spuna ce sa faca, sa i se repete de multe ori ce sa faca. Instructiunile trebuie sa fie clare si precise. De exemplu, un obiectiv pe termen lung este insusirea (de catre copil) deprinderii de a fi ordonat. Unul din obiectivele pe termen scurt poate fi: incurajarea comportamentului de aranjare a hainelor lui in dulap. Daca este dezordonat si isi lasa hainele prin toata casa, vreti sa-l invatati sa le stranga si sa le puna in dulap Ar fi nerealist sa-i cereti la inceput sa le si aranjeze.Va fi un pas ulterior. Asa ca, demonstrati-i practic copilului ce trebuie sa faca! Dati-i instructiuni clare si scurte!

Primul pas, ar fi ca el sa va urmareasca (sa fie cat de cat atant la ce faceti: cum strangeti hainele si cum le aranjati in dulap).
Al doilea pas: sa-si stranga hainele si sa le puna in dulap cu ajutorul dumneavoastra.
Al treilea pas: sa-si stranga hainele si sa le aranjeze in dulap fara ajutorul dvs. (dar cu supraveghere).
Ultimul pas, ar fi : sa le aranjeze fara ajutor (mai intai un articol de imbracaminte, apoi doua etc.). E un exemplu de sarcina care trebuie fragmentata, demonstrata practic si repetata (pe pasi), pana cand copilul si-o insuseste. E un inceput in a-i forma deprinderea de a fi ordonat.

Nu uitati sa-i incurajati si sa-l laudati in orice incercare a sa! Chiar daca rezultatul e departe de perfectiune, important este ca s-a straduit! Apoi vreti sa-ldeprindeti sa nu-si mai uite cate ceva(din rechizite de exemplu) acasa. Pantru aceasta, il veti insista si il veti incuraja in mod repetat sa verifice dimineata si seara daca are tot ce ii trebuie in ghiozdan. Puteti imagina un joc care sa-i starneasca interesul: jocul ” Ghiceste ce lipseste!” si apoi il veti lauda si incuraja de fiecare data cand are un mic progres.

8. E nevoie de timp pentru formarea deprinderilor! Vreti, de exemplu, sa-lobisnuiti sa stea linistit la masa o perioada mai mare de timp! Schimbarile se vor lasa asteptate si va vor pune rabdarea la incercare! Pana sa apara o schimbare, s-ar putea sa treaca mai mult timp! E nevoie sa invatati sa acceptati limitele copilului!

9. Ajutati-l sa se concentreze! Atat de usor poate fi distrasa atentia de sunete, zgomote, obiectele din jur. Camera de lucru a copilului ar trebui sa fie simpla, zugravita in alb, fara o aglomerare de stimuli vizuali ( fara lucruri inutile si fara culori tari). Culorile decoratiunilor sa fie neutre. Invatati-l sa se concentreze asupra unei singure activitati: el nu poate sa picteze in timp ce din camera alaturata se aude radioul (stimul auditiv ce ii distrage atentia), sau daca pe masa de lucru sunt multe lucruri inutile(stimuli vizuali suplimentari ce ii distrag atentia). Pe masa ar trebui sa fie numai materialele de care are nevoie pentru o singura activitate (aceea de a picta), adica: acuarelele, foaia si pensula.

10. Anumite sporturi ar trebui practicate constant de catre copilul hiperactiv cu deficit de atetie (innotul, artele martiale), deoarece au ca rezultat: cresterea capacitatea de concentrare a atentiei; determina un mai bun control al miscarilor; au efect relaxant; ridica nivelul stimei de sine, atat de fragila la acest copil.

Nu va grabiti sa va diagnosticati singuri copilul!!! Este important ca aceasta tulburare (daca exista) sa fie diagnosticata cu acuratete si apoi sa se stabileasca modalitatile si strategiile de interventie terapeutica.

Please follow and like us:
error

Mamica a trei copilasi minunati:)

Lasă un răspuns