Starea comportamentală a unui copil hiperactiv lasă impresia că acesta întâmpină dificultăți în adaptarea la cerințele mediului înconjurător, inclusiv familia și școala. Se conturează o imagine a unei neconcordanțe în abordarea solicitărilor provenite din aceste medii.
Copilul hiperactiv este:
1. Neatent: se concentreaza cu dificultate si isi pierde deseori concentrerea in timp ce indeplineste o activitate (de exemplu, temele pentru acasa); nu persista in activitate, nu o finalizeaza, trecand cu usurinta de la o sarcina la alta.
2. Impulsiv: este nerabdator, intrerupand sau deranjandu-i pe ceilalti; este imprudent, actionand fara sa gandeasca („din impuls”), expunandu-se unor situatii periculoase, fara a le constientiza riscul si consecintele (de exemplu, alearga in strada fara sa se asigure).
3. Hiperactiv: este nelinistit, agitat in miscari, se misca, alearga, vorbeste – excesiv.
Asocierea tulburarilor de atentie, cu impulsivitatea si hiperactivitatea, caracterizeaza tulburarea de comportament denumita: hiperactivitate cu deficit de atentie.
Veti spune probabil ca este specific copiilor mici sa fie vioi, in continua miscare, neatenti, nerabdatori. Asta nu inseamna ca toti sunt etichetati ca fiind hiperactivi. Dar daca aceste manifestari sunt intense, devenind problematice, ele sunt caracteristice copilului hiperactiv.
Cauzele acestei tulburari sunt de natura biologica (disfunctii ale sistemului nervos), dar manifestarea si evolutia ei este influentata de factorii de mediu (evenimentele de viata stresante, relatii). Tulburarea este mai frecventa la baieti si debuteaza inainte de 7 ani, familia sesizand simptomele evidente ale tulburarii.
Cuprins
Copil hiperactiv – diagnostic
Diagnosticul se precizeaza frecvent la varsta scolara, copilul fiind supus unei observatii atente in mediul familial si scolar. Manifestarile se mentin in copilarie. In perioada pubertatii intensitatea simptomelor se diminueaza, iar la varsta adulta, o treime dintre copii vor continua sa manifeste tulburarea.
Este dificil a da un prognostic favorabil evolutiei tulburarii, deoarece in timp pot apare diverse complicatii: tulburari de comportament (agresivitate, opozitionism, crize de furie), dificultati in plan social si scolar.
Intensitatea simptomelor e variabila si antreneaza o deteriorare mai mult sau mai putin severa in viata familiala, scolara, profesionala (afectand si relationarea sociala).
Copilul hiperactiv „saboteaza” masurile educationale, fiind tentat sa nu respecte normele legale si sociale, regulile si instructiunile, mai ales daca nu este supravegheat. Nu e de mirare ca parintele este epuizat, furios, speriat, deznadajduit, coplesit. Tratarea tulburarii necesita o abordare multidisciplinara: parinti, profesori, medici pediatri, psihiatri (pentru diagnosticarea tulburarii), psihologi etc.
Neintelegand ce se intampla si avand convingerea ca au un „copil-belea” care se opune voit a fi disciplinat, multi parinti isi pierd rabdarea, devenind amenintatori. Rezultatul este ca intra in conflict cu copilul, diminuandu-i si mai mult acestuia stima de sine.
Un copil caruia i se cere prea mult (a fi cel mai bun), va avea tot timpul impresia ca nu este la inaltime. Daca mai are si frati „model”, el va fi strivit de imaginea de „oaie neagra” a familiei. Relatia parinte-copil se deterioreaza.
Un copil hiperactiv are o problema si este un copil cu nevoi speciale. Desi poate avea o inteligenta normala, performantele scolare vor fi in urma celor de aceeasi varsta si nivel intelectual, ele fiind inevitabil afectate de impulsivitatea, lipsa de concentrare (orice stimul vizual, auditiv, olfactiv ii distrage atentia) si hiperactivitatea lui.
Conform studiilor, copilul hiperactiv are dificultati de perceptie vizuala si auditiva (disfunctii in procesarea neurologica a stimulilor vizuali si auditivi), care alaturi de impulsivitate si deficitul de atentie justifica dificultatile legata de invatare, de insusirea cititului si scrisului (nu poate sa se concentreze si sa fie atent; desi vede literele si textul scris, are greutati in a citi si intelege informatiile).
Cum poate fi ajutat un copil hiperactiv?
In procesul terapeutic, e nevoie sa fie implicati toti cei care relationeaza constant cu copilul: parinti, profesori, pediatru, psiholog, asistenti etc. Se impune un acord in privinta principiilor pedagogice si educationale vizate de cele doua medii: scoala si familie.
De exemplu, in privinta disciplinei, daca exigenta cadrului didactic nu are echivalent in plan familial (poate mai permisiv si inconstant), fireste ca nu vor exista progrese. Ar fi de dorit sa existe o solicitare echilibrata a copilului in cele doua medii.
Copil hiperactiv – ce trebuie sa faca parintii?
1. In disciplinarea copilului, regula de aur este… consecventa! Atitudinea parintilor trebuie sa fie constanta: daca azi si-a lasat hainele in dezordine sau s-a batut cu alti copii si il certati, nu il ignorati cand acest comportament se repeta!
2. Cineva din familie (o persoana informata) sau un specialist ar trebui sa-i explice copilului situatia in care se afla (pe intelesul lui), daca se intreaba de ce este altfel decat ceilalti si ce se intampla cu el.
3. Cearta nu inseamna bataie si este o ocazie pentru a-i explica pe intelesul lui, de ce nu agreati acel comportament! Feriti-va de a critica si eticheta negativ copilul, lovind in stima lui de sine. Chiar daca furia dumneavoastra este intemeiata, ganditi-va ca nu-l ajutati procedand astfel.
4. Fiti consecventi in a lauda copilul si a-l recompensa daca are, cat de cat, un comportament pozitiv! Ar fi o greseala sa ignorati comportamentele de dorit, pentru ca pierdeti sansa de a-l consolida. Satisfactia resimtita de copil la aprecierile laudative ale parintelui, devine o motivatie pentru repetarea acelui comportament.
5. Pentru ca este imprastiat si atentia ii poate fi distrasa cu usurinta, obisnuiti-l sa respecte un program zilnic!
6. Stabiliti obiective reale! Copilul hiperactiv are probleme si nevoi speciale, dar aste nu inseamna ca trebuie sa fiti indulgenti cu el! Invatati-l sa-si asume responsabilitati (sarcini), dar acestea trebuie ajustate in limitele posibilitatilor lui reale! Ar fi absurd sa-i cereti sa exceleze la invatatura, cand el are probleme mari de concentrare.
7. Alcatuiti un program al activitatilor pe care vreti sa le faceti impreuna cu copilul! El are nevoie de sprijinul dumneavoastra! Insa nu faceti mai multe lucruri deodata, ci concentrati-va pe unul singur, pe un singur aspect. Trebuie sa i se spuna ce sa faca, sa i se repete de multe ori ce sa faca.
Primul pas, ar fi ca el sa va urmareasca (sa fie cat de cat atant la ce faceti: cum strangeti hainele si cum le aranjati in dulap).
Al doilea pas: sa-si stranga hainele si sa le puna in dulap cu ajutorul dumneavoastra.
Al treilea pas: sa-si stranga hainele si sa le aranjeze in dulap fara ajutorul dvs. (dar cu supraveghere).
Ultimul pas, ar fi: sa le aranjeze fara ajutor (mai intai un articol de imbracaminte, apoi doua etc.). E un exemplu de sarcina care trebuie fragmentata, demonstrata practic si repetata (pe pasi), pana cand copilul si-o insuseste. E un inceput in a-i forma deprinderea de a fi ordonat.
Nu uitati sa-i incurajati si sa-l laudati in orice incercare a sa! Chiar daca rezultatul e departe de perfectiune, important este ca s-a straduit!
8. E nevoie de timp pentru formarea deprinderilor! Vreti, de exemplu, sa-l obisnuiti sa stea linistit la masa o perioada mai mare de timp! Schimbarile se vor lasa asteptate si va vor pune rabdarea la incercare! Pana sa apara o schimbare, s-ar putea sa treaca mai mult timp! E nevoie sa invatati sa acceptati limitele copilului!
9. Ajutati-l sa se concentreze! Atat de usor poate fi distrasa atentia de sunete, zgomote, obiectele din jur. Camera de lucru a copilului ar trebui sa fie simpla, zugravita in alb, fara o aglomerare de stimuli vizuali.
Invatati-l sa se concentreze asupra unei singure activitati: el nu poate sa picteze in timp ce din camera alaturata se aude radioul (stimul auditiv ce ii distrage atentia), sau daca pe masa de lucru sunt multe lucruri inutile (stimuli vizuali suplimentari ce ii distrag atentia).
10. Anumite sporturi ar trebui practicate constant de catre copilul hiperactiv cu deficit de atentie (inotul, artele martiale), deoarece au ca rezultat: cresterea capacitatea de concentrare a atentiei.
Nu va grabiti sa va diagnosticati singuri copilul! Este important ca aceasta tulburare (daca exista) sa fie diagnosticata cu acuratete si apoi sa se stabileasca modalitatile si strategiile de interventie terapeutica.
[…] contracțiilor musculare poate fi nevroza, tulburarea depresivă, ADHD, patologiile sistemului nervos, leziunile capului, tulburările circulatorii ale vaselor cerebrale […]
[…] clasificarea internațională a bolilor există o întreagă secțiune dedicată ADHD. Diagnosticele diferă în ceea ce privește prezența și prevalența simptomelor patologiei, dar […]