Alegerea celui mai potrivit cărucior pentru copil este dificilă nu doar pentru că sunt foarte multe lucruri care trebuiesc luate în considerare, ci și pentru că oferta este atât de generoasă, încât, cei mai mulți, se simt oarecum dezorientați când sunt puși față în față cu imensitatea de cărucioare, unul mai frumos ca altul.
Daca vă confruntați cu această dilemă, v-ar putea fi de mare folos să cunoașteți principalele tipuri de cărucioare pentru copii, astfel încât să-l puteți alege pe cel mai bun pentru bebelușul dumneavoastră. Nu uitați că acest tip de produs trebuie să satisfacă nu doar nevoile bebelușului, ci și pe ale dumneavoastră, care veți avea de împins la el multă vreme de acum încolo.
Căruciorul traditional cel mai bun carucior
Daca sunteți o familie liniștită, deloc aventuroasă, ale cărei plimbări se vor axa, în principal, pe mersul la cumpărături și plimbări în parc sau pe străzile orașului, cel mai indicat ar fi să alegeți un carucior traditional, solid. De cele mai multe ori designul face diferența, căci majoritatea sunt destul de ușoare, cu frâne și amortizor pentru roți, pliabile și așa mai departe.
Principala lor caracteristică este că carucioarele 3 in 1 sunt mai voluminoase, deci mai greu de introdus într-un mijloc de transport în comun, dar au avantajul unei stabilitați sporite și al unui spațiu mult mai generos pentru bebe. În plus, ele pot fi folosite mult mai mult timp, până când micuțul va implini trei sau chiar patru ani.
Căruciorul tip umbrelă
Totuși, atunci când știți sigur că nu veți avea prea multe drumuri de făcut cu căruciorul, vă puteți orienta către căruciorul de tip umbrelă, care este foarte simplu, ușor și, implicit, ieftin. Se poate plia aproape instantaneu, folosind o singură mână și apoi purtat pe umăr cu o curea specială. Va trebui sa țineți cont doar de faptul că nu este recomandat bebelușilor mai mici de șase luni, tocmai pentru că presupune adoptarea unei poziții în șezut.
Căruciorul de teren
Cei care au planuri mari cu micuțul și vor să-l învețe cu excursiile și drumețiile chiar în faza în care copilul nu poate parcurge distanțe mari de unul singur, există așa-numitele cărucioare de teren.
Principala lor caracteristică este aceea că au numai trei roți, pentru a spori fiabilitatea și flexibilitatea produsului. Aceste roți sunt de dimensiuni mai mari decat în mod obișnuit și gonflabile – evident, dotate și cu o mică pompă de mână pentru menținerea lor într-o formă bună. Roata din față este, obligatoriu, pivotantă, tocmai pentru a se adapta mai ușor la orice tip de teren, dar poate fi și blocată pe laterale.
Cărucioare jogging
Mămicile care vor să se mențină în formă și după naștere pot alege cărucioare jogging, ideale pentru plimbări mai antrenante și chiar alergări. Atenție însă, bebe trebuie să aibă măcar 6 luni înainte de a-i oferi o experiență ca asta. Capacitatea micuțului de a sta pe funduleț sau de a-și ține capul drept singurel sunt esențiale când folosiți acest tip de cărucior.
Cărucioare tandem sau laterale
Pe lângă toate acestea, mai exista și landouri, cărucioare tandem sau laterale – pentru frați, carucioare 2 în 1 și chiar 3 în 1. Nu trebuie decât sa vă înarmați cu răbdare și să fiți cât mai bine informat înainte de a achiziționa un cărucior pentru copilul sau copiii dumneavoastră.