5 greseli pe care nu trebuie sa le faca parintii!

De fiecare data cand incercati sa-i dati copilului un ultimatum, nazdravanul dumneavoastra nu va ia in serios, stiind ca, de fapt, blufati? L-ati amenintat cu diverse pedepse si nimic nu mai functioneaza? Inseamna ca undeva se ascunde o greseala. Iata cateva dintre cele mai frecvente erori disciplinare care va slabesc autoritatea si metodele prin care le puteti evita. greseli

1. Nu mintiti

Chiar daca, din cand in cand, minciuna este o cale de iesire lipsita de complicatii si foarte simpla, o pacaleala nevinovata de care copilasul afla intamplator se poate transforma intr-o drama. Urmeaza lacrimile, reprosurile, acuzele din partea celui mic. Si, inevitabil, autoritatea dumneavoastra va suferi grave pierderi.

Daca, de exemplu, copilul vrea sa mearga la cumparaturi – evident, cu interesul de a primi o noua jucarie – si dumneavoastra ii spuneti ca lunea magazinele sunt inchise, minciuna dumneavoastra va fi usor data in vileag.

dezvoltarea imaginatiei

Alternativa: Incercati sa discutati sincer cu cel mic si sa-i aratati ca trebuie sa accepte realitatea asa cum este, oferindu-i exemple din experienta dumneavoastra. Nu vrea sa stea cu dadaca? Aratati-i ca nici dumneavoastra nu vreti sa mergeti la serviciu, dar asa ceva este imposibil.

2. Amenintarile fara acoperire

Nu exista un mijloc disciplinar mai lipsit de eficacitate decat sa va amenintati copilul, fara a duce la bun sfarsit nicio astfel de solemna promisiune. Un parinte care repeta in van amenintari de genul „daca nu esti cuminte vei ramane acasa” sau „te voi pedepsi daca nu dai inapoi jucaria” si care niciodata nu pune in practica aceste lucruri este un parinte care isi mineaza singur autoritatea.

Citeste si...
Cum prevenim constipatia la copii?

Alternativa: Nu-i placut sa te impui prin astfel de mijloace, dar este necesar sa-ti duci la implinire promisiunile, fie ca acestea sunt bune sau „rele”. Atunci cand copilul se comporta obraznic, trebuie sa existe consecinte. Avertizati-va copilul o data, apoi, daca repeta gestul incriminat, aplicati imediat pedeapsa promisa.

3. Fiti solidari

Daca tati cearta copilul, mami trebuie sa fie solidara cu atitudinea sa. Si invers. Altfel, copilul va apela la bunavointa celuilalt parinte si va profita de slabiciunea sa, reusind astfel sa minimalizeze importanta greselii facute si va scapa nepedepsit.

Alternativa: Chiar daca nu va dati seama, prin astfel de gesturi va sabotati eforturile educative. Este recomandat sa faceti front comun pentru a reusi sa va educati corect copilul. Stabiliti un set de reguli pe care ambii parinti sa-l aplice consecvent.

4. Nu negociati – greseli

Daca fetita sau baietelul dumneavoastra va pune conditii pentru a face un anumit lucru, nu cedati ispitei, considerand ca astfel veti obtine mai usor ceea ce doriti. Copilul se va obisnui sa negocieze orice si sa obtina avantaje din fiecare gest pe care-l face. Iar dumneavoastra va trebuie sa-i rasplatiti eforturile, chiar cand acestea sunt banale.

Alternativa: „Mituirea” copilului se poate dovedi a fi o solutie buna atunci cand nimic altceva nu mai functioneaza. Este un as in maneca pe care trebuie sa-l folositi cat mai ingenios posibil. In locul rasplatilor de acest gen, puteti incerca sa va felicitati copilul pentru orice reusita. Nu subestimati nici efectul dojenilor, prin care sa va aratati dezamagirea atunci cand copilul greseste.

5. Nu va incaltati propriile reguli

Citeste si...
Sfaturi despre parenting: Incurajare sau lauda?

Atunci cand stabiliti niste standarde de comportament, nu uitati ca si dumneavoastra trebuie sa le respectati. Altfel, copilul va va reprosa imediat atitudinea si va actiona in consecinta, trecand cu usurinta peste amenintarile dumneavoastra.

Alternativa: Nu va ingaduiti gesturi pe care le interziceti celui mic, sub pretextul ca „adultii pot face asta”. Copiii imita atitudinile celor mari si nu inteleg de ce unele intredictii functioneaza in cazul lor, dar nu si in cazul adultilor.

Lasă un răspuns